Subscribe RSS
Manastirile din Bucovina Jul 12

Bucovina – dealurile Moldovei pe care se plimba ingerii

dsc02224O buna perioada din copilarie, de cate ori auzeam in casa vorbindu-se despre bunica paterna si despre faptul ca era din Bucovina, ma cuprindea o caldura launtrica misterioasa. Acest sentiment as putea sa il descriu ca reprezentand o iubire mare fata de ceva pe care abia incepi sa il intuiesti, urmand sa il si cunosti in detaliu. Nu stiam unde se plaseaza pe harta aceasta regiune, o confundam uneori cu Maramuresul si nu imi era clar in minte daca as mai putea merge astazi acolo, in caz ca mai exista.

Cand am crescut mai mare, in scoala primara, mergeam frecvent in excursii la manastirile din Nordul Moldovei. Ma minunam in fata migaloaselor picturi exterioare, admiram cu piosenie arhitectura si ornamentele minutios executate, descifram in vechimea lor multa pricepere, rabdare si iscusinta. Nu stiam ca ma aflam in tara fagilor (Buchenland – ger.), alias Bucovina, regiune denumita astfel in timpul ocupatiei Austro-Ungare.

Edifiiciile manastiresti intrec, desigur, in vechime imparteala administrativa a austro-ungarilor. Ele merg inapoi pana in anul 1407, cand a fost ridicata cea mai veche dintre ele: manastirea Neamt. Pe toata perioada Evului Mediu domnitorii de vaza ai Moldovei au ctitorit in puncte teritoriale strategice astfel de manastiri-cetatui, fortificate de ziduri inalte. Pe langa functia de lacas religios, stiut fiind faptul ca lupta de aparare si neatarnare era purtata in numele lui Dumnezeu si cu ajutorul Acestuia, manastirile aveau un cumul de roluri si functii. O parte din somptuozitatea si opulenta ornamentarilor, spre exemplu, se datoreaza atat dorintei ctitorilor de a demonstra prestigiul si puterea de care dispuneau, cat si sigurantei ca acele obiecte de cult realizate din cele mai scumpe materiale puteau fi transformate la nevoie in moneda de schimb.

Din punct de vedere economic, bogatia manastirilor, inzestrare de catre domnitori cu nenumarate averi (paduri, terenuri agricole, aur, etc.) era considerabila. Din punct de vedere social, indeplineau functia de lacas religios, dar si de refugiu fortificat in cazul asediilor navalnice ale dusmanilor. O miscare extrem de inteligenta era alegerea locului unde se asezau aceste ctitorii. Deloc intamplator, ele erau amplasate in drum spre sau dinspre principalele cai de acces (pasuri, puncte de trecere dinspre Moldova). La data constructiei lor acele locuri erau indeobste pustii si impadurite, asa incat va puteti inchipui maretia peisajului si gloria manastirilor atat de super decorate, ridicandu-se in mijlocul acelui pustiu.

Etern am fost bantuita de imaginea domol unduitoare a dealurilor moldovenesti si a curgerii lor dintr-unul intr-altul. Si astazi atractia mea pentru acest peisaj se pastreaza. Circuitul turistic al manastirilor din Nordul Moldovei, deci din vechea Bucovina, astazi intrate in patrimoniul mondial UNESCO datorita calitatii frescelor exterioare, este o alternativa de vacanta indiferent de anotimp. Manastirile au capacitatea de a te fascina cu linistea si sfintenia pe care o emana. Pe aleile cochet amenajate si intretinute atent poti calca cu pasi siguri. Nu te vei simti coplesit, nu ne-am apropiat niciodata de impunatorul stil gotic din Occident, multi ne-au reprosat ca am avut un Ev Mediu intunecat si minor, si totusi nu exista loc mai cald si mai primitor ca aceste curti imprejmuite de zidurile lor protectoare.

Rand pe rand, asezamintele se perinda unul dupa altul, in circuit. Manastirea Neamt, cel mai vechi asezamant monahal din Moldova, este atestata documentar inca din 1407. Ctitorul manastirii este Petru I Musat, care a ridicat si prima biserica din piatra, disparuta si inlocuita ulterior cu una din lemn. Locatia adaposteste si cea mai veche si mai mare arhiva de manuscrise (aproximativ 18000 de scrieri religioase), fiind la vremea ei unul dintre principalele centre de invatatura si cultura.

Manastirea Voronet, ctitorie a Sfantului Stefan cel Mare din anul 1488, se gaseste in orasul Gura Humorului si este vestita pentru culoarea predominant albastra (“albastru de Voronet”) a picturii exterioare. Din pacate, restaurarea frescei dureaza de ceva vreme, si pe mari portiuni din ziduri ea nu poate fi admirata in stralucirea de alta data. Insa se pot deslusi clar pe fatada de vest scenele din Judecata de Apoi zugravite in maniera bizantina. Aici isi doarme odihna de veci Sf. Daniil Sihastru si tot aici puteti descoperi in mod inedit ca profetii Vechiului Testament sunt incadrati de filosofii antici greci: Socrate, Aristotel, Platon.

Manastirea Moldovita, are un nume dulce diminutivat, ca si cel al Manastirii Sucevita. A fost ctitorita de Alexandru cel Bun, in 1410, iar mai tarziu Petru Rares a reconstruit biserica manastirii. Pictura externa este realizata de Toma din Suceava la 1537, iar tonul cromatic dominant este rosu-brun. Frescele s-au pastra bine, cu exceptia partii din nord grav degradata din cauza climei. Sunt reprezentate si scene din luptele moldovenilor ortodocsi cu otomanii musulmani. Poarta hramul Buna Vestire.

Manastirea Putna a fost inceputa in 1466 si este costruita de la inceput cu scopul de a adaposti mormintele familiei domnitorului Stefan cel Mare si Sfant. Desi a avut o istorie a constructiei anevoioasa, terminata dupa trei ani de la data inceperii si sfintita abia in 1470, Putna a avut un rol social si economic foarte important in istoria Moldovei. In 1503 stapanea nici mai mult, nici mai putin de 24 de sate. Totodata, manastirea adaposteste cea mai veche biserica de lemn din Romania.

Manastirea Sucevita, situata la 18 km de Radauti (Suceava), este ctitoria comuna a familiei Movilestilor (fratii Gheorghe, Ieremia si Simion) si ultima dintre manastirile pictate din Nordul Moldovei, ca data a ridicarii. Atestata documentar in anul 1582, arhitectura imbina elemente de arta bizantina si gotica, frescele prezentand scene din Vechiul si din Noul Testament. Culoarea dominanta a picturii realizate de Ioan Zugravul este verdele. Fiind cea mai noua, este si cea mai bine pastrata.

Manastirile din Bucovina, care dainuiesc de atatea secole, nu vor inceta sa ma fascineze si sa ma conduca spre ele si spre starea aceea de bine sufletesc dupa care tanjim cu totii. Asadar, pentru toti cei care isi cauta drumul cel bun, o destinatie de atins, macar o data.

Galerie foto

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
One Response
  1. turist says:

    Din fericire am vizitat si eu cateva din manastirile din Bucovina, nimic nu se compara cu frumusetea lor si farmecul aparte al zonei Bucovina.

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>