Gumenissa este un nume ce nu cred că răscoleşte amintirile niciunuia dintre voi. Este numele unei localităţii nu aflată în pământul celor ce vorbesc româneşte ci mai la sud, pe alte meleaguri cu pamânturi ruginii arse de soare mai în tot anul şi înconjurate mai peste tot de răcoroase ape de mare. În Grecia se află această Gumenissa. Dar chiar dacă am spus „Grecia”, rog pe cei ce au fost pe acolo să nu facă exerciţii de anamneză! Gumenissa nu se află pe vreo insulă, nu este pe vreo renumită plajă şi nici nu adăposteşte antice temple ce amintesc de vremi apuse şi de culmea elenismului. Nu.

Şi pentru asta vreau să vă vorbesc despre ea…vreau să înţelegeţi că Grecia nu înseamnă doar Atena, Tesalonic, mare, insule, tzatziki, suvlaki, ghiro. Aceste lucruri le vede turistul ce cauta exclusiv distracţia. Acestuia îi spun că mai este o Grecie… mai este o Grecie a lui Kir Ianis şi a altor „kiri”( Kir vine de la kirios ce înseamnă domn) ce-şi termină numele în –is şi –os (terminaţii specifice subst. Masculine) şi care tacticos, pe sub un mănunchi stufos de mustaţă, îşi beau în fiecare dimineaţă cafeaua grecească la tavernă (căci aşa numesc ei unele baruri) sau pe trotuar, ca să vadă şi să fie văzuţi, spărgând zarurile la o tablă sau punând lumea la cale. Vorbesc aici de o Grecie non-comercială ce trebuie neapărat văzută. Dar haideţi să ne depărtăm de generalităţi şi să ne îndreptăm spre temă!

Relaţia mea cu această localitate, precum şi cu altele ce i se învecinează (Axiopole şi Polikastru) nu pot spune că este una efemeră. Un complex de împrejurări a făcut ca zona respectivă să-mi fie ca un alt cămin. De aceea nu am să vă vorbesc despre o călătorie a mea acolo ci, am să vă vorbesc despre ce am descoperit eu acolo.
Când ieşi de pe consacratele trasee turistice din Grecia poţi simţi că te pierzi. Poţi căuta mult în stânga şi în dreapta un vorbitor de engleză care să te lămurească ce şi cum (ai mai multe şanse să găseşti pe cineva care ştie germana căci foarte mulţi au membri de familie ce lucrează în Germania). Te poate ajuta un ghid de conversaţie….dar cel mai adesea găseşti salvarea cu un zămbet şi cu direcţionări din mâini. Grecul nu va înţelege ce zici, dar va şti în ce parte vrei să mergi şi de multe ori ,vorbind de parcă tu ai înţelege ce spune, merge cu tine în direcţia ce o arăţi. (este normal să fie aşa căci cei din astfel de zone nu depind de turism şi deci nu au dese legături cu străinii sau cu engleza). Dacă vei colinda prin zonele de la N-V de Tesalonic ai mari şanse să găseşti vorbitori de aromână care înţeleg limba dulce şi frumoasă pe care o vorbeşti şi care sunt întotdeauna binevoitori. La N-V de Tesalonic se află şi Gumenissa.

Este simplu de ajuns în Gumenissa. Atât de la aeroport (din Tesalonic), cât şi de la gară ai linii de autobuz ce merg până la autogară (staţia KTEL Makedonia). Cu o boabă de engleză este împosibil să nu nimereşti căci anunţurile în greacă sunt dublate în engleză (important de ştiut: dacă te afli în vreun mijloc de transport în comun din Tesalonic fără bilet, în eventualitatea unui control vorbeşti doar în română dacă vrei să scapi de amendă…nu se recomandă să-ţi etalezi engleza). Ajuns în KTEL Makedonia cauţi ghişeul unde se vând bilete pentru regiunea Kilkis şi cu 8 euro ajungi în Gumenissa. Ce este Gumenissa şi ce putem să vedem acolo?
Gumeniţa este un orăşel pitoresc construit la poalele muntelui Paiko, în regiunea Kilkis. Platanii săi multiseculari, apele sale bogate, monumentele sale din perioada post-bizantină şi arhitectura sa tradiţională alcătuiesc cadrul natural unde în fiecare an prinde viaţă bogata tradiţie religios-folclorică a regiunii. Această tradiţie unică face până astăzi oraşul cunoscut în întreaga Grecie. În timpul petrecut în această regiune mi-au atras atenţia următoarele:

Sfânta Mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Gumeniţa şi sărbătoarea de patru zile de la 15 August

Alcătuieşte cel mai mare loc de pelerinaj şi centrul religios al întregii regiuni, deoarece în acelaşi loc se adăpostesc (din 1991) episcopia şi birourile Sfintei Mitropolii a Gumeniţei, Axiopolelui şi Polikastrului. Ansamblul de clădiri al mănăstirii se desfăşoară într-un mediu dominat de verdeaţă de jur-împrejurul bisericii post-bizantine ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului (1802), unde se expune spre închinare icoana făcătoare de minuni a „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Gumeniţa” (sec. XVIII) şi moaşte ale multor sfinţi cunoscuţi. În interiorul bisericii se păstrează catapeteasma măiestros sculptată în lemn şi mulţime de icoane post-bizantine ale secolelor XVIII şi XIX.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu din Gumeniţa se cinsteşte de patru ori pe an. Dintre acestea, marea sărbătoare de patru zile a Adormirii şi a Mutării cu trupul la cer a Născătoarei de Dumnezeu (14-17 August) se distinge prin unicitatea sa în spaţiul elen. În după-amiaza zilei de 14 August înaintea epitafului împodobit cu busuioc al Născătoarei de Dumnezeu, în curtea dominată de verdeaţă a mănăstirii, se cântă Laudele şi în continuare se face procesiunea sub conducerea Î.P.S. Mitropolit cu participarea Coralei bizantine a Gumeniţei. În 15 August are loc Sfânta Liturghie arhierească, iar în după-amiaza zilei următoare, 16 August, în prezenţa mai multor arhierei se săvârşeşte slujba Vecerniei. În 17 august, după Sfânta Liturghie arhierească, are loc procesiunea Icoanei făcătoare de minuni cu participarea tuturor orchestrelor din regiune şi desigur a „Halchinelor din Gumeniţa”. Urmează masa frățească pentru toţi închinătorii organizată în piaţa centrală şi sărbătoarea tradiţională. La sărbătoare iau parte şi tineri din ţările balcanice ce sunt cazaţi în regiune pe timpul desfăşurării sărbătorii.
Sărbătoarea mutării cu trupul la cer a Preasfintei Născătoare ce se desfăşoară în Gumeniţa este unică în spaţiul elen şi în fiecare an se transmite în direct de către postul radiofonic al Bisericii Greciei şi de către canalul de televiziune 4E. În paralel cu manifestările religioase, Primăria în colaborare cu agenţii economici locali organizează manifestări culturale pe durata a zece zile sub numele de „Θεοτόκεια”.

Sfânta Mănăstire închinată sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina din Griva şi sărbătoarea din cea de a treia zi de Paşti

Mănăstirea este zidită pe coastele pline de verdeaţă ale muntelui Paiko la altitudinea de 650 de metri, cu privire spre valea Axiului şi spre Tesalonic. Este vorba despre prima mănăstire de călugări închinată acestor trei sfinţi nou arătaţi şi a doua din Grecia în ceea ce priveşte mărimea pelerinajului în cinstea lor, după cea aflată în Mitilini, locul unde au suferit martiriul. Alături de foarte frumoasa biserică centrală, mănăstirea are în total zece paraclise (al Sfintei Treimi, al Pantocratorului, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu-Portăriţa, al Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, al Sfântului Apostol Andrei, al Femeilor purtătoare de mir, al Sfântului Vasile cel Mare, al Sfintei Ecaterina, al Sfântului Haralambie, al Sfintei Irina Hrisovalandu). În mănăstire se păstrează părticele din moaştele Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina, ale Sfintei Maria Magdalena şi o mică parte din lemnul Sfintei Cruci.
Mănăstirea dispune de două case de oaspeţi tradiţionale, cu o capacitate totală de 35 de paturi, unde afară de numeroşii închinători se cazează studenţi teologi străini (printre aceştia m-am numărat în dese rânduri şi eu), clerici şi laici. În frumos organizata librărie a mănăstirii se expun remarcabile interpretări psaltice şi publicaţii ale monahilor săi. Cel mai deosebit eveniment sărbătoresc pentru mănăstire îl alcătuieşte pomenirea celor trei Sfinţi, în cea de a treia zi de Paşti, zi în care se adună din întreaga parte de nord a Greciei mii de închinători, dintre care mulţi au primit în mod personal minuni din partea sfinţilor.

Biserica mitropolitană „Sfântul Gheorghe” (1864) şi procesiunea din cartierul cu acelaşi nume

Biserica se găseşte în centrul oraşului şi împreună cu învecinata clădire istorică a şcolii alcătuiesc mărturiile vii ale prosperităţii comunităţii greceşti a oraşului în perioada târzie a stăpânirii turceşti şi în perioada luptelor pentru Macedonia. Rămâne până astăzi cea mai mare biserică din întreaga regiune mitropolitană. Este egală bisericilor din marile centre orăşeneşti ale epocii sale, fiind o copie fidelă a bisericii Sfântului Mina din Tesalonic. În interior se păstrează bogata ornamentaţie sculptată în lemn (catapeteasmă, tron arhieresc, iconostase) care îmbină caracteristici tradiţionale şi burgheze, precum şi multe icoane interesante ale secolului XIX.
Comoara sfântă a bisericii o alcătuieşte fragmentul din moaştele Sfântului Gheorghe, care se scoate în procesiune împreună cu sfânta icoană în ziua sărbătorii sale în cartierul cu acelaşi nume al oraşului, în „cartierul muzicanţilor”, desigur în acompaniamentul „Halchinelor Gumeniţei”. Pe durata procesiunii, printre casele luminate, se fac opriri, în care credincioşii, după ce se închină la sfintele moaşte şi la sfânta icoană, fac aşa numitele „daruri”, mici ofrande – promisiuni făcute către Sfântul.

„Halchinele Gumeniţei” şi slujba epitafului

„Halchinele Gumeniţei”
Este vorba despre cele mai cunoscute familii de muzicanţii locali cu mare experienţă în instrumentele muzicale de suflat din cupru, care se transmite din generaţie în generaţie. Locuiesc în cartierul Sfântului Gheorghe şi situaţia lor este unică în spaţiul elen. Alcătuiesc cea mai numeroasă formaţie de cântăreţi tradiţionali cu cel mai larg repertoriu în ceea ce priveşte muzica tradiţională grecească. În fiecare vară, în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 August) orchestra de treizeci de membri concertează în cadrul manifestărilor culturale organizate de autorităţile locale, „Θεοτόκεια”. Însă, singura ocazie în care cineva se poate delecta cu adevărat de toţi aceşti cântăreţi este evlavioasa litanie a Epitafurilor din Gumeniţa, ce atrage în fiecare an mii de vizitatori – închinători.
Slujba Epitafului
În Gumeniţa se scot în procesiune în fiecare an trei epitafuri care pornesc din cele trei biserici ale orasului (Biserica mitropolitană „Sfântul Gheorghe”, Sfânta Mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Gumeniţa şi paraclisul „Sfântul Sava” din cadrul spitalului), însoţite de ripide, coruri, şi de „Halchinele Gumeniţei”, care pentru nevoile ceremoniei se împart în trei grupe. Este singura zi a anului în care poate să vadă cineva atâţi muzicanţi să cânte împreună şi desigur dezinteresaţi faţă de câştig. Ei înşişi consideră o mare binecuvântare participarea lor la procesiunea Epitafului şi pentru acest motiv iau cu toţii parte, indiferent de vârstă, chiar şi copii foarte mici.
Cele trei cortegii, urmând diferite trasee, se întâlnesc în piaţa ΚΤΕΛ şi în continuare, toţi, într-un singur cortegiu, se îndreaptă către piaţa centrală dominată de platanii seculari. Cântările unice ale Laudelor, cutremurătoarea lor interpretare de către „Halchine”, drumurile strâmte ale pitorescului oraş, arhipline de închinători, lumânările şi căţuile aprinse la ferestrele caselor tradiţionale, creează o atmosferă unică şi emoţionantă ce atinge punctul culminant în momentul în care Î.P.S Dimitrios, Mitropolit al Gumeniţei, în faţa celor trei Epitafuri, citeşte rugăciunea specială de iertare care subliniază valoarea jertfei şi a dragostei lui Dumnezeu pentru om. Urmează înălţarea Epitafurilor, într-un anumit moment al rugăciunii, în care tinerii fiecărui cartier, toţi împreună, călcând pe vârfurile picioarelor şi ţinând cu vârfurile degetelor Epitafurile, se întrec spre a ridica cât mai sus propriul Epitaf. Î.P.S. Mitropolit decide care a fost „cel mai frumos” Epitaf şi în continuare, după ce se acordă urările specifice apropiatei sărbători a Învierii Domnului, cele trei cortegii se întorc spre bisericile lor.

Vinurile Gumeniţei şi sărbătoarea Sfântului Trifon

Vinul este produsul tradiţional al Gumeniţei încă din perioada stăpânirii turceşti, atunci când localnicii şi negustorii evrei ai Tesalonicului transportau în Grecia şi în străinătate renumitele vinuri roşii ale regiunii. Tradiţia aceasta s-a consolidat şi s-a îmbogăţit cu venirea emigranţilor din Răsărit. Astăzi, din vinificarea varietăţii locale de strugurelui negru acrişor se produce un deosebit vin roşu sec (vă spun din experienţă  ).
Un popas deosebit în viaţa viticultorilor din Gumeniţa îl constituie în fiecare an sărbătoarea Sfântului Trifon, ocrotitorul viticulturii. Sărbătoarea – dintre cele mai mari ale Greciei – se realizează în biserica Sfântului Trifon, în curtea căreia are loc şi vestitul kurban (sărbătoare festivă) ce este însoţit de vinul local şi de „Halchine”.

Dacă veţi pătrunde în locuri străine picioarelor turiştilor veţi întâmpina poate dificultăţi de comunicare dar veţi descoperi o lume nouă, o Grecie adevărată, în care ortodoxia se îmbină cu tradiţiile, veţi găsi oameni primitori, mândri de originea lor elenă, de măslinii ce le rodesc în curte, de înaintaşii lor. Gumenissa are astfel de oameni. Zona nu este turistică dar primeşte cu braţele deschise pe oricine. Personal nu am văzut niciun hotel şi cred că asta se întâmplă pentru că este foarte aproape de Tesalonic (doar 65 de km) şi oricine se poate găzdui confortabil în acest mare oraş, dar pe cei care vor să rămână căteva zile să se bucure de linişte şi să participe la vre-un eveniment din cele prezentate anterior îi sfătuiesc să caute găzduire la mănăstirea din Griva. Acolo mâncarea nu este asigurată, dar nu sunt probleme cu cazarea în ceea ce priveşte grupurile mici. De asemenea nu vor exista probleme de comunicare deoarece prezenţa studenţilor din ţări balcanice ( cunoscători de engleză, sârbă, bulgară, rusă, turcă, română şi moldovenească ) este un lucru normal în cadrul mănăstirii.
Mă voi opri aici. Am să vă povestesc altădată călătoriile ce le-am făcut dincolo de această regiune.