Initial s-a pornit de la ideea de a merge la Sibiu, mai ales ca pe 29 august, adica exact in acel sfarsit de saptamana, era Festivalul Medieval “Cetati Transilvane”; numai ca, pe parcurs s-a mai modificat putin traseul. Am planuit sa ne plimbam putin si prin Brasov si de acolo, de ce nu la Canionul Sapte Scari, mai ales ca ai mei amici facusera ceva planuri in avans. Bineinteles ca ne-am pus de acord si am facut intocmai.

Dupa o zi petrecuta in Sibiu, duminica pe la 6 dimineata-totusi aveam doar sambata si duminica la dispozitie-am luat trenul catre Brasov. Din pacate au cam fost ceva intarzieri si am ajuns in Brasov putin mai tarziu decat prevazuseram. Asa ca am lasat plimbarea prin Brasov, pentru alta data si am decis sa ne indreptam cu pas grabit catre Sacele, pentru ca treseul nostru catre canion incepea de undeva din acea localitate.

Am luat autobuzul de la gara-nu mai stiu exact ce numar trebuie sa iei-insa daca intrebi cum se ajunge in Sacele iti spune sigur cineva. Ne-am cam pierdut noi prin peisaj la coborare pentru ca nu gaseam autogara unde trebuia sa urcam in alt autobuz catre punctul de pornire al traseului, insa intr-un final am ajuns la destinatie, unde am intampinat alte dificultati legate de confuzia generata de localnicii care ne indrumau in directii diferite. Noi vroiam sa ajungem la cabana Malaesti de unde stiam ca porneste traseul si existau diverse variante care nu prea aveau puncte comune. In cele din urma am pornit, pe langa calea ferata pe drumul forestier de la marginea padurii, am mai intrebat ceva localnici pe parcurs si am ajuns in poiana de unde porneau diverse trasee catre Piatra Mare sau Canionul Sapte Scari. Noi l-am ales pe cel marcat cu banda galbena, pentru ca parea a fi mai accesibil si nu aveam nici prea mult timp la dispozitie; trebuia sa prindem un intercity catre Bucuresti parca pe la ora 20.00.

Am mers pe firul apei, urmand indicatiile. Pe masura ce drumul urca, valea se ingusteaza treptat, iar in dreapta se inalta Culmea Carierei. La un moment dat, dupa ce traverseaza apa, acea poteca duce spre Prapastia Ursului din cate imi aduc aminte, marcata cu triunghi albastru.
De aici poteca urca pe firul apei pana la prima treapta a cascadei, aflata la o inaltime de 8 m. Urcandu-se scarile cu punti metalice, se traverseaza cele sase trepte ale cascadelor-cineva a zis ca acum ar fi opt si avea dreptate, pentru ca a mai aparut una exact la iesirea din canion. Pentru a ne intoarce in Sacele, am ales traseul care trece prin Prapastia Ursului. A fost destul de lejer si l-am strabatut fara nici o problema. Oricum totdeauna coborarea e mai usoara, cred eu.

M-a impresionat zgomotul puternic al apei care se rostogolea intr-un ritm ametitor, zdrobindu-se de stancile abrupte, dar si salbaticia locului. Parea ceva pur, neatins inca de mana omului, asta daca faci abstractie de scarile amenajate de autoritati, care din pacate se gasesc intr-o stare cam precara. Consider ca este pacat totusi ca astfel de locuri frumoase sa nu aiba parte de mai multa atentie din partea organelor competente si sa nu beneficieze de publicitate mai multa, de mai multa ingrijire… Avem o tara tare frumoasa si totusi ar trebui promovat mai mult turismul.

Galerie foto