Toti am auzit despre cascada Niagara. Cand eram mult mai mica, eu credeam ca e cea mai mare cascada din lume, ulterior am aflat ca nu e chiar asa. Cascada Niagara are o cadere de la doar 52m ( maximul, pe partea canadiana ), situandu-se la granita dintre SUA si Canada. Numele de “Niagara” se pare ca ar proveni de la amerindieni si inseamna “apa care tuna”; odata ajunsi acolo va puteti convinge ca denumirea este in concordanta cu zgomotul asurzitor datorat masivei caderi de apa. mai mult…
Archive for January, 2009
Binecuvântare întru accidentare
Articol preluat de pe www.LumeaLarga.ro
După un tren de noapte în care ne-am urcat dimineaţa, am ajuns la prânz în Xining. Oraşul, aflat la 2300 de metrii altitudine, are locuitori cam cât Bucureştiul, fiind modest pentru China, mai degrabă urâţel, dar înconjurat de munţi. Aveam să stăm aici ceva vreme şi ne-am gândit să vedem şi din împrejurimi, în timp ce aşteptam permisul pentru Tibet.
Multe locuri celebre au devenit nu numai simboluri ale orasului New York , cat si simboluri nationale. Toti stim de Empire State Building, Central Park, Statuia libertatii, celebrele Times Square, Broadway, Rockefeller Center, Wall Street…
Central Park a este un punct de referinta atunci cand vorbesti despre NYC; nu sunt putine scenele care apar filmate aici, fiind un loc perfect de recreere, cat si pentru petrecerea timpului liber. Imi aduc aminte ca, in timp ce ma plimbam, foarte multe persoane fie faceau jogging, mergeu pe role, biciclete, jucau basket, tenis sau pur si simplu se plimbau alaturi de familie, cei dragi.
mai mult…



Loading ...




